Creativitate, simplitate, originalitate – 3 cuvinte care vor defini trendurile de print marketing din 2019

octombrie 24, 2018
by Agenția de Print

Câteva luni ne mai despart de 2019 și, ca orice început, venirea unui nou an va aduce schimbări pentru care companiile trebuie să fie pregătite. Lumea marketingului se schimbă cu o milă pe minut, astfel încât tot mai multe branduri întâmpină dificultăți în a-și păstra relevanța și a se diferenția pe piață. De aceea, lunile care urmează trebuie folosite pentru a analiza, pentru a regândi strategiile implementate și pentru a planifica în avans.

Haosul din mediul online, în care ad-urile au devenit tot mai impersonale și mai agasante, provocând consumatorii să își instaleze aplicații de blocare, a făcut din acest instrument o zonă de război. Rezultatul a determinat companiile să facă un pas înapoi, să își evalueze strategiile și să realizeze faptul că un conținut personalizat și investiția într-o relație cu clientul este varianta câștigătoare. În 2019, câteva dintre aceste trenduri se adaptează, iar dintre tendințele din print marketing care se păstrează, amintim:

  1. În 2019 continuă renașterea marketingului creativ de imprimare

De la rivalitatea print vs. digital, s-a ajuns la construirea unor strategii integrate, care acoperă ambele medii pentru a limita iritarea provocată în lumea virtuală. Specialiștii au strâns rândurile și continuă să dezvolte strategii onmi-channel pentru a menține dialogul cu persoanele de interes.  Cercetări realizate în US arată faptul că 82% dintre utilizatorii de internet au încredere în marketingul tipărit, în detrimentul celui digital atunci când iau o decizie de cumpărare, acest lucru datorându-se faptului că interacțiunea cu materialelor tipărite dau greutate și autenticitate informației.

  1. Mesajul brandului trebuie comunicat simplu și original

În print, la fel ca în digital este important mijlocul prin care a fost comunicat un mesaj, iar una dintre greșelile pe care multe companii le-au făcut în 2018 este cantitatea de informație tipărită. Broșurile, revistele sau pliantele oferă spațiu generos pentru comunicarea mesajului, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie aglomerat cu date și detalii. Combinarea textului cu grafica creativă și un call to action potrivit vor trezi interesul privitorului și vor crea un impact mai mare decât blocurile de paragrafe.

  1. Campanii cu ecou

Trendul care a început să se contureze în 2018 și care se va propulsa în 2019: materiale cu impact, care impresionează prin creativitate și care rămân în memoria privitorului o perioadă îndelungată. Aceste tipuri de materiale printate, coroborate cu strategia digitală, au rolul de a iniția un dialog între consumatori și de a atrage prospecți, de a impresiona prin magnitudinea discuției și de a face din campania de promovare un subiect de interes pentru masă.

Campaniile creative cu impact real și măsurabil au putere fizică: trezesc curiozitatea consumatorului și îl îndeamnă să afle mai mult. În această formulă, materialele printate au o misiune extrem de importantă prin faptul că au puterea de a crea o relație directă și imediată cu consumatorul. Cu alte cuvinte, acesta va citi materialul pentru că este interesant realizat, va căuta mai multe informații online și va ajunge să cumpere produsul pentru că a stabilit o relație cu brandul.

Combinarea eforturilor digitale cu cele de imprimare au succes datorită faptului că se acționează pe mai multe fronturi. Printul are capacitatea de a consolida credibilitatea unui brand, de a-l face mai prietenos și mai ușor de accesat.

Anul 2019 va fi despre revoluția tehnologică și despre cum folosesc companiile această oportunitate pentru realizarea unor campanii creative, care să le asigure relevanța și să le apropie de comunitate.

Leave a Comment