Folosește printul pentru a ieși în evidență în perioada Sărbătorilor de Crăciun – sfaturi pentru companiile mici și mari

noiembrie 7, 2018
by Agenția de Print

Cu fiecare an, pregătirile pentru Crăciun încep mai devreme și strategiile de marketing devin mai complexe. Aceasta este una dintre cele mai așteptate perioade al anului, motiv pentru care industrii precum retail și FMCG dau startul planificării cu mult înaintea lunii decembrie.

Sărbătorile sunt un prilej minunat de a restabili relații, acest lucru fiind aplicabil și în mediul de afaceri. Astfel, tot mai multe companii folosesc spiritul Crăciunului pentru a se concentra pe legăturile cu partenerii, clienții și prospecții. Sărbătorile de iarnă în mediul de business încep, așadar, cu mult înaintea lunii decembrie, din 2 motive:

  1. pentru a rămâne în competiție pe piață
  2. pentru a asigura viitoarele colaborări cu partenerii de afaceri

Presiunea menținerii relațiilor sănătoase în mediul de business a existat întotdeauna, însă aceasta se acutizează cu fiecare an, atât din cauza așteptărilor tot mai mari ale colaboratorilor, a cerințelor diversificate ale angajaților, a competitivității ridicate, cât și a exigențelor în creștere a consumatorilor. Capacitatea unei companii de a-și păstra relevanța în sezonul rece și de a lăsa o impresie pozitivă care să asigure vânzările în prezent și pe viitor este direct legată de strategia pe care o implementează în această perioadă. Prin urmare, noiembrie devine luna de start pentru companii, acestea lansând strategiile de atac pe toate cele 3 fronturi.

Odată implementată campania de marketing și adaptată în funcție de reacția pieței, firma trebuie să aibă în vedere 2 piloni esențiali în dezvoltarea sa: angajații și partenerii. La fel de importanți ca orice client, colaboratorii și angajații reprezintă piese fundamentale care facilitează activitatea companiile. De aceea, crearea unei strategii care să demonstreze importanța acordată de către brand relației cu aceștia este vitală. Iată câteva sfaturi din sfera marketingului aplicabile atât pentru consumatori, pentru parteneri, cât și pentru angajați:

  1. Trimiterea unei scrisori personalizate de Crăciun
  2. Alături de scrisoare, indicată este alăturarea unui cadou tematic și relevant pentru relația de business, cu un packaging de sezon
  3. Organizarea unui eveniment în care compania să aducă împreună angajații și colaboratorii, astfel încât să creeze sentimentul de apartenență și să stimuleze dezvoltarea relațiilor. Este încurajată crearea unor activități de grup de tipul activărilor de brand – spidere, labirint cu premii, poze printate cu invitații surprinși în diverse momente din timpul evenimentului
  4. Pregătirea companiei pentru Crăciun. Nimic nu este mai primitor și mai prietenos decât o companie aflată în spiritul sărbătorilor; de la design și până la muzică, toate aceste mici elemente creează o imagine pozitivă brandului, atât în exteriorul companie, cât și în interiorul acesteia
  5. Tricouri tematice imprimate, papetărie tematică etc. folosite la birou
  6. Parteneriatele cu alte companii în scop caritabil și susținerea unui eveniment în care participanți să primească o amintire tipărită ca semn de mulțumire
  7. Crearea unui concurs pentru mediul online care presupune realizarea unei felicitări online de Crăciun și trimiterea unei persoane dragi expeditorului, alături de un cadou din partea companiei pentru destinatar

Crăciunul este o oportunitate la îndemână pentru a construi legături cu angajații, colaboratorii și clienții, pentru a le aminti faptul că firma apreciază relația cu fiecare dintre ei. Această perioadă oferă șansa de a acționa pe toate fronturile cu scopul de a loializa și de a asigura dezvoltarea companiei.

Leave a Comment