În retail și FMCG, comunicarea se face Omni-Channel

octombrie 18, 2018
by Agenția de Print

Strategiile de marketing complexe, care combină activitățile din lumea virtuală cu activările din mediul offline convertesc eforturile departamentelor responsabile în rezultate pozitive, cu ecou. Succesul acestora se datorează faptului că reușesc să ajungă la un public larg, să pună brandul în contact cu potențiali clienți la care nu a ajuns prin demersurile din online, și să formeze o legătură directă cu aceștia. Campaniile complexe aparțin, adesea, companiilor din industria retail și FMCG, întrucât acestea sunt nevoite să dezvolte și să implementeze strategii creative, inovatoare și engaging pentru a-și asigura vizibilitatea și pentru a trezi interesul a cât mai multor potențiali clienți.

 

Trăim în perioada evoluției tehnologice și a digitalizări, dar, cu toate acestea, consumatorii rămân fideli unui instrument cu care sunt familiarizați și în care au încredere: printul. Promovarea clasică, dar adaptată cerințelor din piață trezește interesul prospecţilor și întărește relația pe care o au cu clienții deja loializați, astfel încât outdoor-ul și packaging-ul realizate creativ și în conformitate cu tipologia clientului, se bucură în continuare de succes.

 

Este extrem de important pentru retaileri ca datele pe care le au despre consumatorii și prospecții lor să reflecte cu adevărat nevoile și stilul de viață al acestora pentru a răspunde prompt și eficient. Complementar deciziilor de promovarea outdoor, crearea unei tipologii a clientului ideal este fundamentală în alegerea packaging-ului.

 

Designul produselor, vector pentru brand

Produsele alimentare folosesc o gamă de atribute de ambalare, precum culori, desene, forme, simboluri și mesaje care să atragă clientul atunci când acesta trece pe lângă raft și să le diferențieze de competitori. Mai mult decât atât, un ambalaj construit în baza datelor corecte despre consumatorul specific al produsului și respectând parametrii ce țin de design, va face consumatorii să se identifice cu imaginile prezentate.

Importanța designului ambalajelor pentru comunicare și branding este în creștere deoarece are un rol similar cu alte elemente de comunicare. Ambalajul este cu atât mai important cu cât deciziile de cumpărare se fac, cu precădere la raft; astfel, un design care să iasă în evidență, care să atragă privirea posibilului client și care să îl convingă de faptul că este produsul de care are nevoie reprezintă o misiune dificilă, dar nu imposibilă. Datele despre consumatori, alături de criteriile clientului ideal fac misiunea designerilor de produs precisă și cu efect.

 

În FMCG, comunicare se face omni-channel

Măsurile din offline au succes în special dacă sunt coroborate cu mediul online. Un exemplu în acest sens sunt generațiile Y și Z, mai înclinate să cumpere un produs dacă au mai văzut brandul undeva sau dacă au fost impresionați de o campanie sau postare în social media. În egală măsură, toate aceste strategii trebuie implementate fără a fi intruzive și fără a sufoca. Un posibil client care a dat block unei reclame sau unfollow unui brand pe Instagram va fi mai reticent în achiziționarea produsului. Cu alte cuvinte, fie că publicul țintă este reprezentat de clienții cu vârsta sub 30 de ani, fie că vizează generațiile 31+, relația dintre brand și comunitate trebuie făcută natural și pe parcursul unei perioade îndelungate, prin intermediul mijloacelor puse la dispoziție de mediile online și offline.

Leave a Comment