Loializarea clienților sub umbrela procesului creativ

decembrie 19, 2018
by Agenția de Print

Despre contribuția din media digitală și de print au existat numeroase discuții, situație întâlnită și în cazul interconectării dintre acestea, însă de puține ori a fost pus în valoare procesul de creație care intră în componența amândurora. Astfel, creația și producția reprezintă două dintre atributele printului care conlucrează, iar finalitatea acestora este prezentată publicului în cel mai bun mod.

 

Adesea, impactul pe care finalitatea demersului creativ îl are asupra consumatorului este atât de puternic încât achiziția se face independent de costul serviciului sau produsului. Cu toate că prețul reprezintă, de cele mai multe ori, elementul definitoriu, design-ul, materialul, textura și culorile pot convinge prospectul să aleagă produsul în detrimentul concurenților. Încă de la început, printul a fost baza procesului de creație, ca mai apoi să fie dus în online pentru a ajuta companiile să comunice eficient utilizând ambele medii. Astfel, fie că ne gândim la pliante sau panouri publicitare, modalitatea prin care ne este prezentat un produs reprezintă efortul combinat al departamentelor de: marketing, design, comunicare și PR, toate acestea aflându-se sub umbrela creativității.

 

Printul joacă un rol important în ceea ce privește conținutul, fiind un mijloc eficient prin care o companie transmite un mesaj consumatorilor. Chiar dacă o campanie dispune de materiale complementare precum: video-uri, ad-uri online etc, printul aduce plus valoare prin contactul direct cu fiecare dintre posibilii clienți.  În același timp, consumatorii dictează trendurile pe care companiile le urmăresc, transpuse în strategii de business complexe și campanii de promovare integrate, care se convertesc în succes.

 

Pentru ca un brand să fidelizeze publicul țintă prin intermediul strategiilor de marketing este nevoie ca acesta să știe cine sunt clienții săi, cum trebuie realizată o targetare corectă, dar și care sunt dorințele și nevoile pe care le au consumatorii. Într-o astfel de situație, rolul unui integrator de print este acela de oferi soluții personalizate de tipărire, formându-se, în același timp, unghiul de lucru, profilul prospecților și concluziile.

 

Un factor esențial în păstrarea clienților aproape de brand este formarea unei relații de prietenie, de ascultare activă a așteptărilor acestora. Care sunt pașii care duc la câștigarea și loializarea clienților? Primul și cel mai important pas este acela de a prioritiza nevoile acestora, cel de-al doilea constă în întâlnirea așteptărilor și cel de-al treilea este reprezentat de respectarea promisiunii.

 

Totodată, este foarte important să nu fie făcute schimbări exagerate care îi pot surprinde și afecta pe consumatori. Unele brand-uri care își doresc să se extindă măresc portofoliile de produse, în încercarea de a intra pe noi piețe. În astfel de cazuri, companiile apelează la print pentru a transmite publicurilor țintă schimbările care vor avea loc, direcția de dezvoltare și noua ofertă de produse.

 

Astfel, indiferent de amploarea mediei digitale, printul se află într-un proces constant de adaptare și evoluție, ca rezultat a nevoii oamenilor de a primi în continuare informații sub formă de materiale tipărite.

Leave a Comment